Franks: Am ajuns la un acord în privinţa evaluării. Sunt şanse mici ca România să ia bani de la FMI în acest an

Franks: Am ajuns la un acord în privinţa evaluării. Sunt şanse mici ca România să ia bani de la FMI în acest an
Foto: evz.ro

În cadrul unei conferinţe de presă organizată luni, cu ocazia încheierii misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI a declarat că s-a ajuns la un acord cu autorităţile române privind politicile economice din noua înţelegere, iar preţurile la gaze vor fi liberalizate în etape, relatează Mediafax.

„Am ajuns la un acord în privinţa evaluării. Ţintele cantitative au fost îndeplinite şi am ajuns şi la un acord privind politicile care trebuie implicate în continuare”, a arătat şeful misiunii FMI, citat de sursa menţionată.

De asemenea, Jeffrey Franks a declarat că experţii FMI vor finaliza o nouă scrisoare de intenţie în ultima parte a lunii iunie.

În cazul în care unele proiecte finanţate din fonduri europene nu vor fi finalizate în cursul anului 2011 România riscă să returneze până la 1,5 miliarde de euro.

„Guvernul realizează progrese în absorbţia fondurilor europene, dar aceste progrese sunt insuficiente şi eforturile în acest sens trebuie dublate. Trebuie ca proiectele cu prioritate redusă să fie abandonate pentru ca eforturile să se concentreze pe domeniile în care absorbţia creşte foarte rapid (…) România riscă să fie obligată să returneze până la 1,5 miliarde euro, sume deja plătite, dacă aceste proiecte nu sunt finalizate până la sfârştiul acestui an”, a mai arătat Franks, citat de Mediafax.

Probabilitatea ca România să atragă bani de la instituţie în acest an este de sub 25%, sau chiar sub 10%.

„Ca partea a unui exerciţiu pe care l-am făcut în urmă cu circa două luni, ni s-a solicitat să analizăm în ce scenariu Guvernul ar putea să tragă bani. Acest lucru nu însemană că este un scenariu care are o probabilitate foarte mare. Dacă ar fi aşa, board-ul nu ne-ar fi permis să avem un astfel de program, ci unul obişnuit”, a declarat şeful misiunii FMI.

Jeffrey Franks prezintă concluziile misiunii FMI

În privinţa preţurilor la gaze, acestea vor fi liberlizate în etape, până în 2013 (companii) şi din 2013 în 2015 (populaţie).

„Decizia a fost ca preţurile să fie ajustate în timp, într-o primă fază pentru companii şi mai târziu pentru cosumatorii casnici”, a precizat Jeffrey Franks.

Şeful misiunii Comisiei Europene (CE) în România, Istvan Szekely a declarat că toate condiţiile pentru eliberarea ultimei tranşe de 150 de milioane de euro de la CE au fost îndeplinite.

Noul acord semnat cu România are la bază un program economic stabilit de Guvern, iar „banii vor fi eliberaţi doar dacă vor fi evoluţii ale pieţei dincolo de influenţa Guvernului şi dacă programul este pe un curs bun”, a continuat Szekely.

Acordul semnat cu FMI are o valoare de 3,5 miliarde de euro şi va fi însoţit de un sprijin preventiv de la UE şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:24 - Incendiu în Japonia în timpul testării unei rachete. Instalația Agenţiei Spaţiale Japoneze a luat foc
12:24 - Semnale de alarmă la Bruxelles după victoria lui Călin Georgescu, scrie Politico. Un analist străin avertizează: „România este super importantă pentru ruși”
12:21 - Profesorul Alexandru Gussi, despre apariția lui Călin Georgescu: Un pumn în față binemeritat. Un salutar moment al adevărului. Șocul colectiv din 24 noiembrie a declanșat spirala re-democratizării
12:03 - Franța și Regatul Unit iau în considerare trimiterea de trupe și companii militare private în Ucraina. Londra neagă aceste informații
11:56 - Mihai Botez (USR): E timpul să alegem între UE și Rusia. Orice ezitare ar putea să ne arunce pe un drum al distrugerii
11:53 - În Laponia nu este zăpadă. Temperaturile au crescut de 4 ori mai repede decât în restul lumii
11:41 - Cristina Prună: Elena Lasconi, o persoană capabilă să mențină România pe drumul vest-european, pentru care s-a murit la Revoluție. Călin Georgescu este pro-rus, pro-Putin și vrea să ne ducă înapoi (VIDEO)
11:30 - Podul peste Dunăre s-a stricat deși nu a fost dat circulației. A fost construit de la zero
11:29 - Negrescu: Sper ca, dincolo de mirajul rețelelor sociale, românii să fie atenți la proiectele concrete. Experimentele politice pot cauza probleme / PSD nu are acum un lider interimar, conducerea e asigurată de colegii aleși la congres (VIDEO)
11:16 - Ionuț Stroe: Ilie Bolojan, un lider care știe să răspundă așteptărilor românilor. Prin seriozitate, prin competență și prin pragmatism, va conduce PNL către o revenire cât se poate de normală și sănătoasă (VIDEO)