Cursul valutar pentru francul elvețian a crescut din nou. BNR l-a cotat vineri la 4,4228 lei, în creștere cu 0,09% față de cotația de joi, când avea o valoare de 4,3287 lei.
De asemenea, euro a urcat de la 4,5034 lei la 4,5095 lei, iar dolarul a atins şi el un nou maxim, de 3,8863 lei.
Cei aproximativ 150.000 de români cu credite în franci elveţieni pregătesc un protest de amploare duminică în faţa Parlamentului. Oamenii le cer parlamentarilor legi prin care să îşi poată achita ratele la bănci la cursul valutar existent în momentul în care şi-au luat creditul, care era la mai puţin de jumătate în cazul francului elveţian, faţă de valoarea de acum.
Dacă luăm în calcul această creştere bruscă, cei care au contractat un împrumut, pentru o rată medie de 500-600 de franci vor plăti între 2.200 – 2.600 de lei, în loc de 1900 de lei, aşa cum plăteau până acum.
BNR spune însă că a avertizat românii în repetate rânduri despre riscurile creditelor în valută și le-a recomandat încă de atunci să se împrumute în lei.