Fostul șef al Fiscului acuză guvernul tehnocrat de înființarea unor funcții complet inutile „dedicate unor personaje de tristă amintire” (FOTO)

Publicat: 19 10. 2016, 07:58
www.nasultv.ro

Gelu Diaconu, fostul șef al Fiscului acuză guvernul tehnocrat de emiterea unor acte normative dedicate unor persoane deja știute. De exemplu, printr-o ordonanță de urgență neconstituțională, au înființat o funcție de vicepreședinte la ANAF, „complet inutilă”, adaugă acesta. În funcția nou creată a fost plasat un „veleitar, cunoscutul Dorel, care să faciliteze replasarea unor indivizi cel puțin dubioși la comanda sistemului vamal”. Gelu Diaconu menționează că președintele Anaf a acordat acestui președinte conducerea efectivă a vămii, deși, prin lege, aparține directorului general.

„Aveţi ataşat un proiect de H.G. prin care, în ceea ce priveşte activitatea vamală, se subordonează structurii centrale toate birourile vamale teritoriale şi de frontieră şi SE ÎNFIINŢEAZĂ ÎNCĂ DOUĂ NOI FUNCŢII DE CONDUCERE DE DIRECTOR GENERAL ADJUNCT (deja atribuite de facto unor personaje de tristă amintire: o slugă a unui sindicalist notoriu şi unui alt apropiat implicat până peste cap în dirijarea fluxului de operaţiuni de comisionariere vamală). Profitând de ignoranţa factorilor de decizie în materie, Dorel "o tot ţine" cu traficul ilicit de tigarete împotriva căruia luptă el şi uite aşa aduce sute de milioane de euro la buget:☺)", a scris Gelu Diaconu pe pagina sa de Facebook, conform Cotidianul.