Fostul diplomat Ion Maticiuc, tatăl lui Codin, și tatăl antrenorului Serenei Williams pregătesc un ansamblu rezidențial pe malul lacului Pantelimon. Proiectul, construit pe un teren evaluat la circa 5 milioane de euro

Fostul diplomat Ion Maticiuc, tatăl lui Codin, și tatăl antrenorului Serenei Williams pregătesc un ansamblu rezidențial pe malul lacului Pantelimon. Proiectul, construit pe un teren evaluat la circa 5 milioane de euro

Omul de afaceri Ion Maticiuc, fost diplomat și director adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a obținut recent un certificat de urbanism necesar pentru construirea unui ansamblu imobiliar cu funcțiuni mixte pe malul lacului Pantelimon, în parteneriat cu o firmă a milionarului Pâris Mouratoglou, potrivit profit.ro.

Primăria Sectorului 3 acorda, la finalul lunii august, certificatul de urbanism necesar construirii unui ansamblu imobiliar cu funcțiuni mixte format din clădiri cu două subsoluri și 4,5 sau 6 etaje. Proiectul ar urma să ocupe un teren de circa 25.000 de metri pătrați, ce poate fi evaluat la circa 5 milioane de euro, amplasat pe malul lacului Pantelimon, lângă International School of Bucharest.

Metropolis & Partenaires este deținută în proporție de 45% de firma lui Ion Maticiuc și a fiului său, Codin, în timp ce alți 45% aparțin unei firme a grupului francez din sectorul energetic Eren – fondat de Pâris Mouratoglou, iar restul de 10% este completat de francezul Michael Marc Alain Vignon, partener al lui Mouratoglou, potrivit termene.ro.

Familia Maticiuc încasa, în octombrie 2017, nouă milioane de euro de la Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, și de la Valentin Vișoiu, proprietarul constructorului Conarg, pentru jumătate din terenul fostului producător de metale feroase și semifabricate Grivița de lângă Parcul Copilului. Pe aria totală, de aproape trei hectare, se construiește acum ansamblul rezidențial Arcadia Apartments Domenii, în condițiile în care cealaltă jumătate a fost cumpărată de un grup de investitori israelieni, la același preț.

În trecut, înainte de a intra în afaceri, Ion Maticiuc a fost consilier economic al României la Teheran și Tripoli, iar înainte de 1989, el a ocupat poziția de director general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Parîs Mouratoglou, francezul de origine greacă, este tatăl lui Patrick Mouratoglou, antrenorul de tenis al Serenei Williams. El este fondatorul grupului de firme din sectorul energetic Eren. În 2017, francezii de la Total, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, au investit 237,5 milioane de euro în Eren Renewable Energy, care a devenit Total Eren.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`