Ford opreşte producţia la Craiova şi în decembrie

Publicat: 29 11. 2013, 11:39
Foto: craiovaforum.ro

Constructorul auto american Ford a decis să oprească temporar producţia la fabrica din Craiova şi în decembrie.

Angajații urmează să reia lucrul în 6 ianuarie, la secţia de motoare, respectiv în 8 ianuarie pentru asamblarea B-Max, scrie Mediafax.

„Ca răspuns la situaţia precară a pieţei europene, Ford România continuă să-şi ajusteze volumele de producţie la uzina de la Craiova în luna decembrie. Astfel, putem confirma pentru luna decembrie oprirea producţiei de vehicule şi motoare timp de 7 zile, respectiv în perioada 12-20 decembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ford România, Ana-Maria Timiş.

Fabrica va fi închisă din 23 decembrie ca urmare a sărbătorilor de iarnă, urmând ca activitatea să fie reluată în ianuarie.

Pe perioada de întrerupere a producţiei, angajaţii vor fi plătiţi cu 80% din salariul de bază.