Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 43,01 miliarde de lei, la 31 mai 2018, în creştere cu 19,14% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, dar în scădere cu 0,07% faţă de aprilie 2018, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 26 miliarde de lei, respectiv 60,47%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 18,48%, iar pe locul al treilea depozitele bancare, cu 10,54% din totalul activelor.
Valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 43,01 miliarde de lei, la 31 mai 2018, iar valoarea activului net era de 42,99 miliarde de lei, mai arată datele ASF, conform Agerpres.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,134 milioane de participanţi. De la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 6,99 milioane de participanţi. În luna martie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,1 milioane de participanţi, iar pentru 3,01 milioane nu au fost virate contribuţii.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.