Fondul Național de Garantare lansează programul de garanții pentru credite pentru companiile mici și mijlocii. Profesorul Cristian Păun: Sunt două categorii de credite, ne-am gândit la două tipuri de nevoi (VIDEO)

Fondul Național de Garantare lansează programul de garanții pentru credite pentru companiile mici și mijlocii. Profesorul Cristian Păun: Sunt două categorii de credite, ne-am gândit la două tipuri de nevoi (VIDEO)

Fondul Național de Garantare urmează să lanseze oficial vineri, 17 aprilie, programul de garanții pentru credite pentru companiile mici și mijlocii. 15 miliarde de lei se pun la bătaie în acest sens. Într-o intervenție telefonică în cadrul ediție de joi seara a emisiunii ”Dosar de politician”, Cristian Păun, profesor de economie la Academia de Studii Economice, președinte al consiliului de administrație al Fondului Național de Garantare și consilier al premierului Ludovic Orban, a vorbit despre modul în care firmele românești mici și mijlocii pot să acceseze garanțiile statului pentru a-și continua activitatea, adică pentru a supraviețui în această perioadă extrem de dificilă a pandemiei de COVID-19.

”Programul a suportat niște aprobări prealabile. Noi am dat destul de repede drumul la această inițiativă, undeva prin februarie, și suntem una dintre primele țări europene care au, de mâine, un astfel de program funcțional pentru secorul IMM din România. Am și obținut destul de repede de la Uniunea Europeană avizul pentru ajutorul de stat care va acoperi integral dobânda și comisionul de garantare și comisionul de risc. Practic, te duci la bancă, obții acest credit și nu ai de plătit în plus pentru el, o perioadă, cel puțin dobânda cu siguranță nu o să o plătești până la finalul anului. Apoi, comisionul de garantare nu se plătește până la finalul perioadei de creditare, intrând pe o schemă de ajutor de stat.

Sunt două categorii de credite, ne-am gândit la două tipuri de nevoi. Ne-am gândit la nevoile pe termen scurt ale acestor companii și aici intră tot ce înseamnă plata de facturi restante, plata de chirii, plata utilităților pentru perioada următoare, și atunci ai nevoie de capital de lucru. Pe partea cealaltă există și capital de investiții, pentru că ne-am gândit la faptul că nu va mai fi la fel economia ca înainte de criză. Noi am avut oricum un model de dezvoltare care s-a axat foarte mult pe servicii, nu producem foarte multe lucruri, se vede clar că ne-am bazat foarte mult pe China, nu doar noi, ci toată economia globală. Vor fi niște schimbări semnificative, inclusiv la nivel de antreprenori”, a explicat Cristian Păun.

Care sunt plafoanele maxime pe care le pot accesa companiile

În ceea ce privește plafoanele maxime care pot fi accesate, analistul economic a precizat: ”Sunt niște plafoane în funcție de dimensiunea companiei. Dacă vorbim de microîntreprinderi, vorbim de o sumă maximă de capital de lucru de 500.000 de lei, se poate ajunge până la un milion pentru cele mici și mijlocii. În funcție de dimensiunea companiei tale, poți să accesezi aceste facilități de credit”.

Guvernul a adoptat OUG privind rectificarea bugetară

Guvernul a aprobat, miercuri, Ordonanța de Urgență privind rectificarea bugetară.

”Rectificarea bugetară pentru anul 2020 crește alocările bugetare în zona de sănătate, muncă, finanțe, ordine și siguranță opublică și lucrări publice. Sunt avute în vedere, în principal, asigurarea resurselor bugetare necesare pentru finanțarea măsurilor de sprijin economic adoptate deGuvernîn ultima perioadă, respectiv finanțarea schemei de garantare pentru credite pentru capital de lucru și credite pentru investiții destinate întreprinderilor mici și mijlocii prin Fondul național de garantare și credietare a IMM-urilor. Finanțarea acestei scheme urcă de la 5 miliarde la 15 miliarde de lei. În cadrul acestei scheme, IMM-urile pot beneficia de credite cu dobândă zero și comisioane de administrare zero până la sfârșitul acestui an”, a explicat șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`