Fondul Monetar Internațional: Grecia nu se mai află în incapacitate de plată

Fondul Monetar Internațional: Grecia nu se mai află în incapacitate de plată

Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat luni că Grecia nu se mai află în incapacitate de plată, după ce Atena a achitat o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro, informează Reuters.

”Prin urmare, Grecia nu mai are datorii restante către FMI. Așa cum s-a anunțat, FMI este gata să continue să asiste Grecia în eforturile de redresare a economie și de revenire a stabilității financiare”,  a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.

Grecia a plătit luni 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul și dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, și a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.

Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), sumă care va aigura finanțarea țării până la încheierea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`