FMI și oficialii români au stabilit țintele măsurilor ce urmează a fi adoptate. Rezultatele vor fi prezentate președintelui

FMI și oficialii români au stabilit țintele măsurilor ce urmează a fi adoptate. Rezultatele vor fi prezentate președintelui
Foto: dolj.radicalonline.info

Misiunea FMI în România a convenit împreună cu autoritățile române asupra măsurilor care urmează a fi întreprinse, iar rezultatele evaluării acordului de tip preventiv vor fi prezentate duminică după-amiază preşedintelui Traian Băsescu. „Au fost stabilite acţiunile şi indicatorii care vor fi urmăriţi. Au mai rămas de discutat doar câteva detalii de ordin tehnic”, au afirmat surse citate de Mediafax.

Premierul Emil Boc s-a întâlnit sâmbătă, la Palatul Victoria, cu membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a declarat că România va continua să înregistreze în acest an creştere economică şi chiar să accelereze anul viitor ritmul de creştere, însă numai prin continuarea „satisfăcătoare” a reformelor, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor UE şi planuri de investiţii solide.

Premierul Emil Boc se va întâlni duminică, la ora 12.00, cu reprezentanţii Băncii Mondiale.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv şi a modului în care au fost îndeplinite ţintele stabilite pentru prima jumătate a acestui an.

Noul acord cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`