Fondul Monetar Internaţional (FMI) a afirmat, după discuțiile tehnice cu autoritățile de la Atena despre programul de asistență financiară, că Grecia este cel mai necooperant stat cu care a lucrat în cei 70 de ani de la înființarea instituției.
Inspectorii tehnici ai FMI şi reprezentanţi ai celorlalţi doi mari creditori ai Greciei, respectiv Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, s-au plâns marţi de lipsa de cooperate din partea autorităţilor elene, relatează Bloomberg.
Troica a acuzat guvernul de la Atena că nu se ține de cuvânt în legătură cu măsurile agreate la finalul lunii trecute, când creditorii au aprobat prelungirea cu patru luni a pachetului de finanțare acordat Greciei.
Experţii FMI au declarat că atitudinea Greciei faţă de creditori este inacceptabilă.
Mai mulți inspectori financiari din Germania au comparat eforturile echipei pentru a convinge guvernul elene să întocmească un program riguros de politici economice cu „încercarea de a călări un cal mort”.
Datoriile totale ale Greciei se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de dolari.