FMI cere deprecierea dolarului pentru a ajuta Statele Unite
Fondul Monetar Internaţional solicită deprecierea dolarului american pentru a ajuta Statele Unite să-şi reducă deficitele sale faţă de alte ţări din lume. În opinia organizaţiei, acest lucru ar duce la echilibrarea economiei mondiale, arată o notă a miniştrilor de finanţe ai G20 publicată miercuri şi citată de Le Monde.
În document, FMI scrie că dolarul a fost supraevaluat la cursul de schimb faţă de euro şi de yen. Oficialii Fondului consideră că G20 ar trebui să permită deprecierea monedei americane.
„O nouă apreciere efectivă a ratei de schimb a dolarului ar contribui la o scădere durabilă a deficitului de cont curent al Statelor Unite la un nivel în conformitate cu fundamentele pe termen mediu, acordând sprijin pentru o creştere mai echilibrată”, susţin reprezentanţii FMI.
Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat o preocupare tot mai mare privind evoluţia economiei, la reuniunea miniştrilor de Finanţe de la sfârşitul sătămânii trecute, de la Paris.
„Riscurile rămân ridicate în economiile avansate, în timp ce riscurile de supraîncalzire sunt în creştere în economiile emergente”, a avertizat FMI.
Dolarul s-a depreciat în ultima săptămână în raport cu euro şi ar trebui să se menţină pe un trend descendent, pe termen mediu, în timp ce yenul şi alte monede ale unor state exportatoare de petrol ar trebuie să se aprecieze, arată proiectul.