FMI a aprobat a patra evaluare a acordului stand-by cu România: Guvernul are la dispoziție 2 miliarde de euro

Publicat: 21 03. 2012, 18:21
Foto: africanliberty.org

FMI a aprobat, miercuri, a patra evaluarea a acordului preventiv cu România, punând la dispoziția Guvernului a cincea tranșă, în valoare de 505 milioane de euro, potrivit Mediafax.

Statul are la dispoziție, în caz de necesitate, circa 2 miliarde de euro de la FMI.

Cea de-a patra evaluare a acordului şi punerea la dispoziţie a următoarei tranşe au fost abrobate în unanimitate de către membrii Consiliului Director. Aceştia au avut aprecieri pozitive în ceea ce priveşte măsurile adoptate şi angajamentul Guvernului. Recomandările Consiliului Director s-au concentrat pe nevoia de a continua consolidarea fiscală, astfel încât deficitul bugetar pe bază ESA să se încadreze la finele anului sub 3%, şi pe accelerarea reformelor structurale„, a declarat Mihai Tănăsescu.

La precedenta evaluare a acordului, din ultima parte a anului trecut, FMI a decis să pună la dispoziţia României o tranşă cu o valoare de 480 milioane de euro.

Următoarea misiune de evaluare va fi şi prima din mandatul noului guvern, condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu.