FMI a aprobat a doua evaluare a acordului cu România în valoare de 480 de milioane de euro
FMI a aprobat joi a doua evaluare a noului acord de tip preventiv cu România, și va pune la dispoziție țării încă o tranșă, în valoare de 480 de milioane de euro, potrivit Mediafax.
La precedenta evaluare, FMI a decis ca România să primească o tranșă cu aceeași valoare, până în prezent fondurile puse la dispoziţia autorităţilor române, în caz de urgenţă, însumând peste un miliard de euro.
În luna martie, autorităţile de la Bucureşti au decis să prelungească înţelegerea cu FMI, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Atunci, FMI a pus la dispoziţia României o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).
Noul acord cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.