Florin Cîţu aruncă bomba: PSD vrea să crească TVA la 20%

Florin Cîţu aruncă bomba: PSD vrea să crească TVA la 20%

Senatorul PNL Florin Cîţu vine cu veşti din ce în ce mai proaste, după ce actuala guvernare a bulversat, prin politicile fiscale pe care le-a implementat, întreg mediul economic.
Cîţu susţine că PSD vrea să crească TVA la 20% de la mijlocul acestui an sau de anul viitor.

„În 2018, bugetul a mai câştigat 3 miliarde de lei prin faptul că nu a fost scăzut TVA de la 19% la 18%. Acest lucru a fost amânat. În acest moment, există o decizie pe care PSD trebuie să o ia şi despre care ştiu că se discută, dacă se va creşte sau nu TVA la 20% de la mijlocul anului sau de anul următor. În acest moment, fără aceşti bani din creşterea TVA, care înseamnă în jur de 3 miliarde de lei, deficitul bugetar va depăşi 3% şi cei care vor să se uite la aceste cifre pot să vadă la necesarul de finanţare, unde chiar şi PSD estimează o creştere a deficitului la 3% sau peste 3%, necesarul fiind mai mare decât deficitul aprobat în Parlament. Cifrele arată că economia este din ce în ce mai fragilă în perioada următoare, iar în cazul unui şoc negativ efectele vor fi dezastruoase. Singura soluţie pentru PSD: taie cheltuielile şi aduce mai multe venituri la buget, iar venituri mai multe la buget doar prin taxe mai mari”, a declarat, miercuri, Florin Cîţu, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, conform Agerpres.

Potrivit senatorului liberal, există o ţintă suplimentară pe 2018 pentru angajaţii Fiscului în privinţa persoanelor fizice – de 850.000 de lei şi pe companii – de 4 milioane de lei.

„Execuţia bugetară confirmă ceea ce ştiam de mult timp şi ceea ce am spus odată şi cu apariţia ratei inflaţiei – programul de guvernare al PSD dăunează sănătăţii economiei şi cred că nu mai este nimeni care să spună că acest program a avut efecte pozitive pentru economie”, a precizat Florin Cîţu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)