Florin Cîțu: Salariul minim pe economie va crește de la 1 ianuarie 2021. Propunerea Guvernului este pentru o creștere brută de aproape 11%
Salariul minim pe economie va crește de la 1 ianuarie 2021, iar propunerea Guvernului este pentru o creștere brută de aproape 11%, ceea ce înseamnă că oamenii vor primi în mână cu 10% mai mult, a declarat prim-ministrul Florin Cîțu.
Florin Cîțu, detalii despre creșterea salariului minim
„Salariul minim pe economie va crește de la 1 ianuarie 2022, iar propunerea Guvernului este pentru o creştere brută de aproape 11%, ceea ce înseamnă că oamenii vor primi în mână cu 10% mai mult. Va fi o formulă care va fi aplicată de acum încolo, predictibilitatea este importantă”, a scris premierul, marți, pe Facebook.
Florin Cîțu a vorbit despre salariul minim și în conferința în care a comentat decizia CCR de marți, spunând că, în timp ce USR PLUS, AUR și PSD „se întrec în a arunca țara în haos”, Guvernul se concentrează pe măsuri ca majorarea salariului minim.
„În Parlamentul României, astăzi, este un festival și este o competiție a celor care vor să arunce țara în aer, să destabilizeze România. Pe de o parte avem o coaliție USR-AUR, pe de altă parte PSD, se întrec în a arunca țara în haos și vor să dea jos Guvernul României. În acest timp, eu vă spun că noi ne concentrăm, și astăzi am avut discuții la Guvern despre salariul minim, și vă pot spune în acest moment că propunerea Guvernului este aceea de a crește salariul minim cu 11% pe brut, ceea ce înseamnă 10% în net. Este o propunere care este foarte aproape de ceea ce propuneau sindicatele, și am văzut că o mare parte dintre ele erau de acord, să vedem dacă patronatele sunt de acord. Este propunerea cu care mergem noi. În același timp, miercuri, mâine, o să avem în primă lectură e-Facturare în ședință de guvern, am avut și astăzi la ora 11 și am finalizat modul în care vom fi compensate facturile în această iarnă. Trebuie să dăm ordonanță de urgență, eu sper că cei care vor să arunce România și să ne lase fără guvern știu acest lucru. Bineînțeles că mai sunt și alte ordonanțe, prelungirea șomajului tehnic etc, etc. Sunt măsuri la care noi lucrăm”, a adăugat liberalul.