Florin Cîţu: „Guvernarea liberală a scăzut rata inflaţiei la cel mai mic nivel din 2017″
Florin Cîţu afirmă că guvernarea PNL a scăzut rata inflaţiei la cel mai mic nivel din 2017 şi până în prezent, potrivit cifrelor prezentate de INS.
Ministrul Florin Cîțu, despre scăderea ratei inflației
Ministrul de Finanţe adaugă că o rată a inflaţiei mică înseamnă în perioada următoare dobânzi mai mici.
„Guvernarea liberală a scăzut rata inflaţiei la cel mai mic nivel din 2017 şi până acum!!! (sursa INS) În luna octombrie rata inflaţiei a scăzut la 2.2%. Este cea mai mică rată a inflaţiei din septembrie 2017 şi până acum. Am promis că reducem rata inflaţiei şi aşa am făcut. Rata inflaţiei a scăzut în toată perioada de guvernare liberală. Foarte important şi toţi românii trebuie să ştie”, a scris Florin Cîţu miercuri pe Facebook.
Ministrul de Finanţe mai spune că „o rată a inflaţiei mică înseamnă în perioada următoare dobânzi mai mici”.
„În perioade de criză soluţia pe care au folosit-o cu succes – dobânzi reale zero sau negative”, a conchis Cîţu.
Florin Cîțu, mesaj dur către PSD
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a transmis, duminică, pepagia sa de Facebook, un mesaj pentru președintele PSDMarcel Ciolacu, prin care somează PSD „să oprească terorismul economic”.
„Domnule Ciolacu, AJUNGE! Somez PSD să oprească terorismul economic. Toate partidele care în acest moment dificil pentru economia globală forţează creşterea deficitului bugetar prin legi care cresc cheltuielile bugetare sau reduc veniturile la buget sunt vinovate de terorism economic împotriva României. Comisia Europeană, agenţiile de rating, investitorii, se uită cu mare atenţie la România în acest moment”, a afirmat ministrul.
Acesta a mai precizat că derapajele social-democraţilor „pot duce la reducerea cu cel puţin 13 miliarde euro a fondurilor UE pentru România şi la scăderea ratingului de ţară”.