Florin Cîțu: Avem cea mai mare creștere economică trimestrială din ultimii 20 de ani și cea mai rapidă revenire a economiei (VIDEO)

Publicat: 14 11. 2020, 12:07
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a susținut o conferință de presă, sâmbătă, și a oferit mai multe detaliidespre situația economică a României.„În trimestrul III din 2020, relativ la trimestrul II, este cea mai rapidă revenire a economiei noastre din ultimii 20 de ani”, a declarat demnitarul liberal.

Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, despre situația economică a României

„În trimestrul III din 2020, relativ la trimestrul II, este cea mai rapidă revenire a economiei noastre din ultimii 20 de ani. O să prezint și aceste date. Cred că este mai mare spațiul la care ne putem uita, dar dacă ne uităm la datele din 2020, avem o perioadă de criză în 2008-2009, 2010, vedem că revenirea în trimestrul III din 2020 este cea mai rapidă. Celelalte crize au durat câteva trimestre, au durat chiar câțiva ani de zile. Deci, de aici pornim. Cea mai mare creștere economică trimestrială din ultimii 20 de ani și cea mai rapidă revenire a economiei. Putem să comparăm și cu media ultimilor 20 de ani creșterea economică trimestrială și veți vedea că media este de 1,4%, și avem o creștere de 5,6%. Cum facem aceste comparații trimestriale vedem că această creștere economică este importantă pentru România, este rezultatul muncii românilor, al companiilor din România în această perioadă și nu trebuie să o tratăm cu dispreț, așa cum am văzut. Este munca românilor!”, susține ministrul Florin Cîțu.

Printre altele, el a mai precizat că „un alt indicator la care ne uităm și am văzut că este prezentat în spațiul public este dinamica economiei în trimestrul III relativ la trimestrul III anul trecut – și aici economia, bineînțeles, a înregistrat o scădere de 6%, pentru că trimestrul III anul trecut a fost un trimestru foarte bun. Avem mai multe explicații pentru această scădere – este vorba de evoluția agriculturii, vom vedea în câteva săptămâni că agricultura a avut o contribuție negativă în acest trimestru. Toate țările din Uniunea Europeană au avut o dinamică negativă – uneori o dinamică mai mare, uneori o dinamică mai mică – relativ la același trimestru anul trecut. Mai putem să comparăm cu dinamica trimestrului II față de trimestrul II din 2019 și vedem că este o îmbunătățire. Indicatorul pe care îl mai folosesc cei care fac analize macroeconomice și poate cel mai important este indicatorul care compară toată perioada din 2020, cele trei trimestre, relativ la trei trimestre în 2019, pentru că asta este evoluția economiei. Sunt cele trei trimestre, ceea ce am făcut noi în acest an. Aici vedem că România are o scădere de 4,6 puncte procentuale, aproape de estimarea pe care noi o vedem pentru final de an – o scădere de 4,2%.”