Florin Barbu: Prin plafonarea adaosului, se văd scăderi semnificative inclusiv în sectorul legumicol, la lactate, la carne. Sunt convins că ANAF va verifica și alți retaileri, și procesatori, și distribuitori (VIDEO)
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit despre efectele ordonanței care a plafonat adaosul comercial la produse alimentare de bază, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și susține că „se văd scăderi semnificative inclusiv în sectorul legumicol, inclusiv în sectorul de lactate, inclusiv în sectorul de carne”.
Florin Barbu, pe B1 TV, despre plafonarea adaosului comercial și actualele prețuri ale alimentelor
„Haideți să luăm o analiză clară față de anul 2022. Prin plafonarea adaosului comercial, prin această ordonanță pe care noi am dat-o în Guvernul României, se văd scăderi semnificative inclusiv în sectorul legumicol, inclusiv în sectorul de lactate, inclusiv în sectorul de carne. Gândiți-vă că, așa cum ANAF astăzi a identificat adaosuri comerciale de peste 42%, gândiți-vă dacă nu era această ordonanță, puteau fi adaosuri comerciale practicate și de 60% sau de 70%”, a declarat ministrul Agriculturii, în contextul în care ANAF a amendat un mare retailer local cu 1 milion de lei din cauză că nu a respectat OUG privind plafonarea adaosului.
„Sunt convins că în perioada următoare Direcția Antifraudă din cadrul ANAF va merge în control și sigur vor verifica și alți retaileri. Mai mult de atât, ne dorim foarte mult să fie verificate inclusiv societățile care procesează, inclusiv societățile de distribuție, pentru că toate sunt implicate în această ordonanță și noi ne dorim ca această ordonanță să fie respectată de către toate societățile care sunt implicate în acest lanț”, a continuat oficialul.
„Mă bucur și vreau să felicit ANAF prin Direcția de Antifraudă. Mai mult de atât, vreau să felicit și Consiliul Concurenței, care înregistrează aceste date săptămânal. Așa cum au fost ele date de către Consiliul Concurenței, se vede un adaos comercial destul de mare redus în baza acestei ordonanțe”, a mai spus Florin Barbu.