Guvernul a inițiat acțiuni de verificare a 30 de persoane cu averi mari, pentru neplata impozitelor, după ce a pornit iniţial de la un grup de peste 300 de persoane bănuite că s-au sustras de la plata taxelor la buget.
Verificarea actelor a fost declanşată la sfârşitul anului trecut, relevă Strategia fiscal-bugetară revizuită pentru perioada 2013-2015, informează Mediafax.
„A fost identificată o categorie de risc fiscal semnificativ şi generalizat asociat veniturilor obţinute din străinătate de persoanele fizice, risc total asupra căruia a fost propus, în primă fază, un tratament alternativ, fiind desfăşurat un program de notificare având ca subiect conformarea la obligaţia de declarare a acestei categorii de venituri, adresat persoanelor fizice cu averi/venituri mari. Persoanelor în cauză li s-a adus la cunoştinţă atât obligaţiile fiscale care le revin, cât şi faptul că în perioada următoare vor fi declanşate verificări fiscale mai amănunţite pe acest segment”, se arată în Strategie.
În cursul lunii noiembrie, a fost procesată lista persoanelor care depăşesc „riscul minim acceptat de administraţia fiscală” şi au fost declanşate verificări fiscale prealabile documentare pentru 30 de persoane din grupul persoanelor fizice cu averi/venituri mari.
Totodată, în Strategia fiscal-bugetară revizuită pentru perioada 2013-2015 se arată că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, selecţia urmând să fie efectuată de pe o listă a persoanelor care depăşesc „riscul minim” acceptat de administraţia fiscală.
Controlul se va desfășura în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului. Aceasta arată că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Stabilirea bazei impozabile este stabilită prin metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului.