E OFICIAL! Activitatea firmelor, DATĂ PESTE CAP: Până la 1 septembrie, sunt OBLIGATE să aibă…

E OFICIAL! Activitatea firmelor, DATĂ PESTE CAP: Până la 1 septembrie, sunt OBLIGATE să aibă...

Schimbare fără precedent în activitatea firmelor.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) anunţă că, pentru reducerea evaziunii fiscale și asigurarea unui mediu concurențial corect pentru toți contribuabilii, va implementa la nivel național un nou sistem de case de marcat.

Astfel, pe 24 mai a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 potrivit căreia operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic, după cum urmează:
– până la 1 septembrie 2018 în loc de 1 iunie 2018, în cazul contribuabililor mari sau mijlocii;
– iar în cazul contribuabililor mici până la 1 noiembrie 2018 în loc de 1 august 2018.

Potrivit unui comunicat al MFP, termenele de 1 septembrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018 sunt termene finale, iar procesul de implementare a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic este în plină desfășurare.

„În acest sens, solicităm tuturor celor implicați în acest proces să intensifice eforturile pentru finalizarea operațiunilor de avizare tehnică, fiscalizare, instalare și punere în exploatare a noilor aparate de marcat.

Intenția Ministerului Finanțelor Publice este ca acest proces să se deruleze fără afectarea activității operatorilor economici, urmând ca, până la finalizarea implementării noilor aparate de marcat, organele de control abilitate să deruleze o serie de acțiuni de tip preventiv și de îndrumare”, se arată în comunicatul ministerului.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:52 - Klaus Iohannis transmite că nu a primit informări privind suspiciuni legate de campania de pe TikTok a candidatului Călin Georgescu
16:50 - Gabriela Firea, înaintea ședinței PSD: Trebuie să nu pierdem timpul cu aceste analize, ci să ne recuperăm electoratul. Orice cuvânt de-al meu negativ la adresa lui Marcel Ciolacu s-ar întoarce împotriva formațiunii (VIDEO)
16:40 - Avertisment dur transmis de Vasile Bănescu: „Drumul spre sinucidere națională e nebănuit de scurt și aparține populismului”
16:39 - S-a încheiat, oficial, numărătoarea tuturor buletinelor de vot. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor confrunta în turul 2. Ce diferență de voturi există între Ciolacu și Lasconi
16:29 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este foarte important ca toate partidele care sunt pro-europene și pro-NATO să ne susțină, pentru că e în joc soarta României. Avem două variante” (VIDEO)
16:25 - Călin Georgescu declară război hipermarketelor, micromarketelor, mâncării fast-food şi apei îndulcite de tip Coca-Cola
16:24 - Octavian Oprea: Reforma PNL va veni prin liderii care au obținut voturi de la români pe persoană fizică. Românii au dat un vot împotriva actualei clase politice, iar PNL a înțeles lucrul acesta (VIDEO)
16:19 - Gheorghe Ialomițianu: „Ludovic Orban și-a declarat susținerea pentru Lasconi pentru că a considerat că este cea mai bună candidată pentru a duce țara spre drumul european” (VIDEO)
16:09 - Elena Calistru: Există o rețea capabilă să transfere, în turul 2, unele dintre voturi dintr-o parte în cealaltă / Despre succesul lui Georgescu, un candidat cu discurs legionar: Trebuie să investim în educație, tinerii să cunoască istoria României (VIDEO)
16:05 - Omul care a câștigat Cupa Campionilor cu Steaua îl apără pe Călin Georgescu: „Mi se pare o mârșăvie și o idioțenie să-l faci putinist și legionar! Dacă iese Lasconi președinte, plec definitiv din România!”