FIFA limitează la 3% comisionul în cazul transferurilor de jucători

Publicat: 09 05. 2014, 14:27

Comisionul intermediarilor în cazul transferurilor va fi limitat la 3% din venitul brut negociat pentru fotbalist sau din suma de transfer, potrivit noului regulament FIFA.

De la 1 aprilie 2015, contractele încheiate până atunci de către agenţii de jucători (conform regulamentului în vigoare, pe o perioadă de până la maximum 24 de luni) ar urma să devină nule, informează Mediafax.

În locul acestora, urmează să fie introduse declaraţii ce vor trebui înregistrate pentru fiecare operaţiune în parte la federaţiile în cauză.
O prevedere strictă face referire la contractele jucătorilor minori, regulamentul „interzicând orice plăţi către intermediari” în cazul acestora.

Pentru fiecare tranzacţie de jucător ar urma să existe un contract punctual, încheiat împreună cu un intermediar, care, de la 1 aprilie 2015, va putea fi persoană fizică, dar şi juridică şi care nu va mai avea nevoie de licenţă.

S-ar renunța astfel la examenul de licenţiere a agenţilor de jucători.