Ferrari se așteaptă la vânzări record în 2012, în ciuda crizei din zona euro

Publicat: 29 08. 2012, 10:12
Foto: Worldcarfans.com

Criza economică europeană îi afectează serios pe producătorii de automobile precum și pe consumatori, care nu mai cheltuiesc la fel de mult, dar Ferrari reușește să treacă prin ea fără nicio problemă. Mai mult, șeful companiei, Luca Cordero di Montezemolo, a dezvăluit faptul că Ferrari este pe cale de reuși vânzări record pentru anul 2012.

În ciuda dificultăților financiare din zona euro, vânzările Ferrari au crescut cu 7 procente, la 3.664 unități, în primele șase luni ale anului. Acest lucru se datorează în primul rând modelelor cu propulsor V12, ale căror vânzări au crescut cu 66%. Mulțumită acestei creșteri importante, profitul operațional al Ferrari a urcat la 152 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 13%.

Surplusul de bani obținut din profituri va ajuta la dezvoltarea motorului V6 turbo de 1.6 litri, care va fi utilizat în sezonul de Formula 1 din 2014, potrivit Automotive News, citat de Worldcarfans.com. Deocamdată nu există date oficiale în acest sens, dar analiștii estimează că dezvoltarea noului propulsor va costa între 40 și 60 de milioane de euro.