Fermierii români afectați de secetă și grindină vor primi 21 de milioane de euro de la UE

Publicat: 23 09. 2024, 14:34
Sursa foto: Shutterstock

Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european.

România a fost afectată de valuri de căldură, secetă, dar și de furtuni violente și grindină puternică

E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în valoare totală de 119.7 de milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România.

În luna iulie, România a fost afectată de valuri de căldură, secetă, dar și de furtuni violente și grindină puternică, afectând producția de culturi arabile și de semințe oleaginoase.

Astfel, Comisia a propus alocarea a 10.9 milioane EUR Bulgariei, 46.5 milioane EUR Germaniei, 3.3 milioane EUR Estoniei, 37.4 milioane EUR Italiei și 21.6 milioane EUR României.

Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste țări care și-au pierdut o parte din producție și, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate astăzi reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectați, care poate fi completată cu până la 200 % din fonduri naționale, anunță G4Media.

Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre

Odată adoptate, autoritățile naționale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 și să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali.

Statele membre în cauză vor trebui să notifice Comisiei Europene, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plățile defalcate pe lună până la sfârșitul lunii aprilie și nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat.

Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.

Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre înainte ca acestea să decidă cu privire la aprobarea sa în cadrul reuniunii Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole din 7 octombrie.