Fermierii au început anul 2025 cu îngrijorare. Dacă cele mai acute probleme cu care se confruntă nu vor fi soluționate cu sprijinul guvernului, antreprenorii români din industrie sunt gata să iasă în stradă, din nou.
Fermierul Ștefan Muscă, președinte al Sindicatului Fermierilor Patrioți, susține că există multiple probleme în sectorul agricol, acutizate de-a lungul anilor.
„I-am dat un semnal de alarmă ministrului Barbu pentru că, zilnic, fermele oamenilor sunt acaparate de companii străine. Noi nu vrem să distrugem și mai mult agricultura din România.
Importăm la foc automat carne din străinătate, avem un deficit imens. Cifrele vorbesc. Prea mult importăm față de cât exportăm. Așteptăm ca, în acest mandat, ministrul să aibă altă atitudine, să-și schimbe modul de cum se face politică în România.
Până acum, tot zero barat. Suntem executați, am avut pagube de 5.000 de lei pe hectar, dar am primit despăgubiri de 1.000. Deci nu pot să-mi acopăr cheltuielile. Creditul fermierilor nu a funcționat decât până în decembrie.
Din peste 200.000 de ferme nu s-au dat decât vreo 3.000 de dosare la Fondul de Garantare. Avem extraordinar de multe ferme în dificultate”, a declarat Muscă, pentru Ziare.com.
„În continuare vor veni cereale din Ucraina. M-am săturat și de discriminarea care se face în detrimentul fermierilor români, marile multinaționale, să nu-și plătească dările către stat, ele raportând profituri zero. Noi suntem obligați să ne declarăm și banii pe care-i scoatem din conturile firmei pentru pâine. Suntem într-o țară normală?!
E adevărat, avem vreo patru milioane de angajați la multinaționale, dar asta nu înseamnă că aceste companii trebuie să fie pe poziții privilegiate. Iar noi, cei mici, să declarăm orice, pentru că altfel suntem pedepsiți.
Ne simțim discriminați și nu mai putem face față. Nu avem subvenții ca cei din vest, ni se spune că ni se va reduce norma de pesticide, cu 50%, norma fiind de 6kg acum, iar în Olanda e de 8kg”, a precizat oficialul sindicatului.
În opinia lui Muscă, România are un potențial agricol mult mai mare.„S-a scumpit combustibilul. Vrem să avem bursa de cereale în România, nu mai vrem să depindem de alții și ca să ne stabilim prețurile. La ora actuală, cea mai mare nevoie a noastră e să avem o bancă românească pentru a finanța agricultura din România.
Ne-am săturat să fim umiliți în țara noastră. Trebuie să avem produsele noastre, magazinele noastre, să putem vinde produsele românești, pentru consumatorii din România”, a concluzionat sindicalistul.