Preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, atrage atenția că nou Lege a pensiilor discriminează femeile.
“Vor primi și cu 30% mai puțin decât bărbații”, spune Hossu pentru Agerpres.
Liderul de sindicat arată că împărțirea pe numărul de ani de cotizare “va însemna că, din start, toate femeile vor avea pensii mai mici cu circa 15% faţă de cele ale bărbaţilor, iar, în cazul mamelor cu peste trei copii, pensiile vor fi mai mici chiar cu 30%”.
„Al doilea element negativ, din prezentările de până acum, este faptul că valoarea punctului de pensie va fi decuplată complet faţă de problematica evoluţiei economice. Adică, deşi salariile vor creşte destul de repede, punctul de pensie nu va creşte şi el”, a susţinut liderul sindical.