Prețul plătit de populație pentru gazele naturale s-ar putea majora anul viitor, odată cu liberalizarea prețurilor, pentru 7-7,2 milioane de consumatori casnici, reprezentând 83-86% din populația țării. Doar 14%-17% din cetățeni ar urma să primească spijin de la stat, însă tariful social va fi eliminat treptat, notează Mediafax.
În prezent prețurile sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie social, însă Comisia Europeanăşi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze preţurile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.
Va exista și o categorie de consumatori în situaţia de a nu-şi putea achita facturile. Așa-numiții ”consumatori vulnerabili” (cu salariu minim pe economies au mai mic) vor beneficia de subvenţie de la stat, la cerere.
Numărul consumatorilor vulnerabili este estimat între 1,15 milioane şi 1,4 milioane de clienţi (14-17% din total ), atfel că 6,9 – 7,2 milioane de consumatori ar urma să suporte majorările de preţ.
Consumatorii vulnerabili vor fi incluşi într-o bază de date care urmează să fie realizată în cursul acestui an şi vor fi identificaţi de furnizorii de energie şi gaze şi de autorităţile locale.