Facebook urmărește intrarea pe bursă. Rețeaua țintește un IPO de 10 miliarde de dolari

Facebook urmărește intrarea pe bursă. Rețeaua țintește un IPO de 10 miliarde de dolari
Foto: cotidianul.ro

Facebook vrea să fie listat pe bursa americană cândva în perioada aprilie-iunie 2012, informează The Wall Street Journal.

Managerii companiei speră să strângă 10 miliarde de dolari din oferta publică inițială (IPO) – una din cele mai mari cifre din istoria bursei, dublu față de cât au obținut Hewlett-Packard Co. sau 3M Co.

Prin acest pas, Facebook se așteaptă ca valoarea companiei să crească la un nivel record de 100 miliarde de dolari. Doar trei companii care s-au listat pe bursele americane au mai depașit această cifră: Visa, AT&T și General Motors.

Mark Zuckerberg, proprietarul Facebook, a negat în mai multe rânduri intenția a intra pe bursă, dar se pare că acum oficialii companiei vor să meargă mai  departe cu această tranzacție.

Potrivit sursei citate, manageri Facebook discută cu reprezentanții comisiei care se ocupă de controlul tranzacțiilor de pe  bursă și oferta ar urma să aibă loc la începutul anului viitor. Zuckerberg nu a făcut încă declarații oficiale în acest sens.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`