Facebook a înregistrat cea mai mare creștere zilnică a acțiunilor

Facebook a înregistrat cea mai mare creștere zilnică a acțiunilor

În ședința de miercuri acțiunile au deschis cu 19.13 dolari, iar la încheierea ședinței au ajuns la 23.23 dolari, după ce au avut un maxim de 24.25 dolari. A fost cea mai mare creștere zilnică a valorii acțiunilor, una de 20%, precedentul record de 8% fiind atins pe 12 septembrie, relatează The reporter.

Facebook s-a listat în luna mai cu valoarea inițială a unei acțiuni de 38 dolari, însă evoluția a fost slabă, iar acțiunile au ajuns să scadă și sub 18 dolari. Totuși, rezultatele financiare din perioada iulie-septembrie au dat speranțe deoarece 14% din veniturile rețelei sociale – 157 milioane dolari –  au fost obținute de pe terminalele mobile.

Facebook a fost criticată că nu știe să profite financiar de pe urma bazei uriașe de useri care intra de pe smartphone și tabletă, însă analiștii spun că cele mai noi rezultate financiare arată că lucrurile sunt pe cale să se schimbe.

Facebook are 1,01 miliarde de useri pe plan mondial, iar 600 de milioane dintre ei folosesc terminale mobile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`