Facebook a cumpărat compania Wit.ai, specializată în aplicaţii de recunoaştere vocală

Publicat: 06 01. 2015, 14:01
Foto: gigaom.com

Facebook a cumpărat start-up-ul californian Wit.ai, specializat în realizarea de aplicaţii de recunoaştere vocală, potrivit AFP.

„Wit.ai s-a alăturat Facebook. Înseamnă o dezvoltare incredibilă pentru proiectul nostru”, au anunţat reprezentanţii companiei înființate în urmă cu un an și jumătate.

Aceștia nu au specificat și care a fost valoarea tranzacției.

Wit.ai lucrează la realizarea unor aplicaţii de recunoaştere vocală, care să le permită utilizatorilor să controleze total funcţiile telefonului mobil, să regleze temperatura dintr-un spaţiu şi să servească drept interfaţă pentru anumite obiecte conectate la internet.

Wit.ai cuprinde în prezent o comunitate de peste 6.000 de dezvoltatori.