Rusia a început să retrimită petrol Ungariei, de miercuri, la prânz.
Importul de petrol s-a reluat după ce marți a fost întreruptă funcționarea conductei Drujba pe teritoriul din Ucraina, în urma unui atac al artileriei ruse care a lovit un transformator, conform Kievului. Deși Ungaria a reînceput să primească petrolul de la ruși, capacitatea va ajunge la normele normale în câteva ore sau chiar zile.
„Transportul prin conducta Drujba a fost reluat astăzi, dar la o capacitate redusă. În câteva ore sau zile ar trebui să se ajungă din nou la cantităţile obişnuite”, a declarat, potrivit agenţiei EFE, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyás, conform agenţiei EFE.
După stoparea conductei care alimentează atât Ungaria cât Republica Cehă şi Slovacia, compania petrolieră MOL anunțase deja incidentul. Dacă livrările de petrol prin această conductă nu s-ar mai putea realiza, Ungaria ar trebui să importe petrolul la o capacitate de doar 80% din cea pe care o putea furniza prin conducta Drujba, prin Croația. Totodată, compania petrolieră dispune de rezerve de petrol care ar compensa importurile pe o durată de trei luni.