Experţii FMI vor efectua o misiune tehnică la sediul ANAF
O echipă de experţi ai FMI vor efectua o misiune tehnică la sediul ANAF, în perioada 7-20 aprilie, pentru acordarea serviciilor de asistenţă în ceea ce privește metodele indirecte de control şi creşterea gradului de conformare în rândul persoanelor fizice cu venituri sau averi mari. „Misiunea FMI se desfăşoară în conformitate cu angajamentele asumate de Guvern în cuprinsul Scrisorii suplimentare de intenţie agreată cu Fondul la 10 martie. Această misiune are ca scop monitorizarea stadiului implementării recomandărilor formulate de experţii Fondului în cuprinsul raportului misiunii anterioare a FMI, pe aceeaşi temă, organizată la Bucureşti în perioada 24 ianuarie – 4 februarie 2011”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Potrivit instituției, misiunea vizează asigurarea „suportului documentar” pornind de la buna practică internaţională în domeniu necesar elaborării procedurii de analiză de risc care va conduce la selectarea persoanelor fizice ce vor fi verificate, elaborarea unui proiect de organizare internă a structurii responsabile cu verificarea situaţiilor fiscale personale, în cadrul ANAF, precum şi o analiză a pregătirii profesionale necesară inspectorilor fiscali în vederea aplicării corecte a metodelor indirecte de control.
„Sunt foarte mulţumit că am reuşit să conturez această direcţie de control din cadrul ANAF, care va verifica acele persoane fizice care realizează venituri mari sau au averi considerabile şi care nu plătesc statului impozitele aferente. Inspectorii fiscali ai acestei direcţii au beneficiat şi beneficiază în continuare de experienţa unor specialişti precum cei de la FMI. Mi-am propus ca această direcţie să funcţioneze la standarde internaţionale şi de aceea experţii care le vor oferi consultanţă inspectorilor fiscali români provin din ţări unde aceste verificări se fac de zile (sic) şi cu rezultate foarte bune: de la IRS – SUA şi de la Fiscul francez”, a declarat în comunicat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
La sfârșitul anului 2010, Executivul a decis ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate să plătească impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.