Exodul românilor! Economia țării pierde încă 2 miliarde euro pe an din plecările în străinătate ale cetățenilor
Exodul românilor se accentuează. Peste 200.000 de persoane au părăsit țara în 2016, în căutarea unui trai mai bun. Asta în contextul în care în ultimii ani companiile au fost nevoite să majoreze salariile pentru a reţine o parte dintre angajaţi.
În ultimul timp, angajatorii români se plâng tot mai des de deficitul de personal.
Potrivit unui calcul ZF, dacă toţi cei circa 200.000 de români care au emigrat anul trecut ar fi rămas în ţară şi s-ar fi angajat pe salariul mediu pe economie (de circa 730 de euro brut/ lună), în consum ar fi intrat circa 1,7 – 2 mld. euro pe an.