Exodul europenilor, profitul economiilor emergente: Spaniolii și portughezii invadează piețele din America

Publicat: 16 01. 2012, 10:31
Foto: zunia.org

Criza economică din Europa impulsionează mii de cetățeni din Spania și Portugalia să caute de lucru  în fostele colonii ale respectivelor țări, din America Latină și Africa, relatează The Wall Street Journal.

Piața muncii asistă astfel la o inversare a tiparelor de altădată, când migrația se făcea în sens invers, observă jurnaliștii. De asemenea, piețele din America de Nord și Asia rămân atractive. Pe de altă parte, un mare număr de imigranți din țările subdezvoltate care au impulsionat economiile țărilor amintite se întorc în patria de origine, mulți dintre ei persoane care lucrează în administrație și în poziții importante.

Analiștii atrag atenția că în lipsa oamenilor cu educație superioară în economie, Spania și Portugalia ar putea avea dificultăți în redresarea economiei. Vizate de aceeași problem ar fi și Irlanda, Sloveni, Cipru sau Grecia.

Toate aceste tendințe conduc analiștii la concluzii sumbre privind costurile pe termen lung ale crizei economice, mai ales că marile puteri din Europa încep să fie îngrijorate în privința limitelor de buget și a forței de muncă ce susține economia.

”Sincer îmi doresc ca atunci când vă întoarceți acasă să găsiți mai multe locuri de muncă, pentru a vă permite să rămâneți. Avem nevoie de voi în Spania” a spus regele spaniel Juan Carlos, într-un apel către emigranți.

Se estimează că peste 37.000 de spanioli au părăsit țara începând cu 2010 pentru a-ăi căuta de lucru în America Latină, în timp ce Brazilia profit din plin de declinul Europei și-I primește cu brațele deschise pe portughezi. Se estimează că circa 52.000 de portughezi au intrat în țară în ultimele 18 luni.