EXCLUSIV // Ministerul Mediului analizează posibilitatea să atace decizia Tribunalului Arbitral care stabilește că statul trebuie să plătească austriecilor de la OMV Petrom aproape 300 de milioane lei
EXCLUSIV // După ce statul român a pierdut procesul cu austriecii de la OMV Petrom la Curtea de Arbitraj de la Paris, juriștii din Ministerul Mediului analizează posibilitatea și oportunitatea unei căi extraordinare de ataca deciziei, a declarat pentru B1.RO Mihai Drăgan, director de comunicare din cadrul Ministerului Mediului.
Potrivit deciziei Tribunalului Arbitral,emisă în data de 9 iulie 2020, statul român trebuie să plătească daune în valoare de 300 de milioane de lei companiei OMV Petrom, în urma procesului itentat împotriva Ministerului Mediului. OMV a acţionat în judecată statul român la data de 7 martie 2017, la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru costurile suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde şi refacere a mediului.
Juriștii de la Ministerul Mediului analizează posibilitatea unei căi extraordinare de atac
Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, mai pot fi găsite căi de atac a deciziei Curții de Arbitraj de la Paris.
“Este vorba despre niște obligații ale statului român, încă de la ccontractul de privatizare, din 2004, asumate prin contract. Juriștii din Ministerul Mediului analizează posibilitatea unei căi deatac. Până nu luăm decizia în acest sens nu putem face alte comentarii. Din punct de vedere juridic, există posibilitatea, există niște căi extraordinare de atac și analizăm acum posibilitatea și oportunitatea. Suntem în termen ”, a precizat Mihai Drăgan pentru B1.RO.
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la Bucureşti, precizează că Tribunalul Arbitral a emis decizia finală în arbitrajul iniţiat de OMV la Camera Internaţională de Comerţ de la Paris împotriva Ministerului Mediului din România, cu privire la anumite notificări de pretenţii neplătite de către Ministerul Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde şi de refacere a mediului.
„Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze OMV Petrom S.A. suma de 287,62 mil lei (aproape întreaga suma solicitată iniţial) şi dobânda aferentă. Impactul deciziei este reflectat în rezultatele pentru T2/20 şi se referă în principal la recunoaşterea unui venit din dobânzi în rezultatul financiar net”, se arată în raportul trimestrial al Petrom publicat la bursă.
Reacția companieiOMV Petrom
OMV Petroma transmis, la solicitarea B1.RO, o primă reacție după ce statul român a pierdut procesul cu austriecii de laOMV Petromla Curtea de Arbitraj de la Paris.
Potrivit reprezentanților companiei, OMV AG poate solicita rambursarea către Petrom a costurilor generate de lucrări pentru dezafectare de sonde și de refacere a mediului, așa cum se arată în Anexa P din Contractul de privatizare al Petrom.