EXCLUSIV // Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a vorbit în exclusivitate pentru B1.ro despre implementarea tehnologiei 5G în România, în contextul în care a fost chemat luni în Camera Deputaților să vorbească despre acest subiectîn cadrul„OreiGuvernului”. El a refuzat să ofere un răspuns tranșant la întrebarea reporterului B1.ro privind participarea celor de la Huawei la licitația privind implementarea tehnologiei 5G în România.
În același context, ministrul a confirmat pentru B1.ro că până la sfârșitul anului se va desfășura în România licitația privind implementarea tehnologiei 5G în România.
„Așa este planificat în momentul de față,ca licitația săaibăloc în trimestrul 4 al anului curent”, a spus ministrul Comunicațiilor.
Acesta a precizat și că memorandumul între România și SUA ar trebui să fie implementat în legislația națională. În această privință,un document urmează să fie dezbătut într-o ședință a CSAT.
„Memorandumul ar trebui săfie implementat și am convingerea că va fi un bun exemplu de cooperare interinstituțională. Preocuparea noastrăvizavi de aceste riscurui ce țin de implemnetarea tehnologiei 5G a fost o preocupare centrală încăde la începutul anului. În diferite forumuri și structurice țin de securitatea națională, acest punct a fostcapde afiș. Urmeazăca tot ce s-a discutat săse regăseascăși pe masa CSAT-ului și acolo sunt convins căexistăînțelepciunea și colaborearea interinstituționalăde a se lua decizia cea mai bună”, a mai precizat ministrul Alexandru Petrescu în exclusivitate pentru B1.ro.
În ceea ce privește posibilitatea ca Huawei să participela licitație, ministrul Comunicațiilor a precizat că nu s-a discutat despre acest subiect.
„Nu s-a discutat despre asta. Nu existăniciun fel de nominalizare statalăsau provenineța de țara a unui vendor. Ceea ce ne intereseaza este sa pastram un ecosistem digital si sa construim un ecosistem digital care sa ne permita ca într-un ansăspunem „da”, ecosistemul digital romanesc asigura integritatea informatiilor si pentru acest „da”pe care îl vom da în cateva saptamani este foarte important sa luam toate masurile astazi”, a mai precizat ministrul Alexandru Petrescu.
Întrebat de reporterul B1.ro dacă există posibilitatea ca Huawei săfie acceptată dacă se prezintă la licitație, ministrul nu a putut oferi un răspuns: „Nu văpot răspunde la aceastăîntrebare. Este un parcurs în derulare„.
Detalii despre memorandumul România – SUA
Răspunsurile ministrului Alexandru Petrescu vin în contextul în care, recent, președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a afirmat însă că licitația pentru rețeaua 5G ar putea fi amânată, motivul fiind faptul că Guvernul întârzie transpunerea în legislația română a unui „Memorandum de Înţelegere” semnat cu Statele Unite și care practic exclude compania Huawei de la orice licitaţie pentru tehnologia 5G din țara noastră.
Pe 20 august preşedintele Klaus Iohannis a participat la semnarea un „Memorandum de Înțelegere”, alături de președintele Donald Trump privind tehnologia 5G, documentul fiind semnat de ambasadorul României în SUA, George Maior
Memorandumul semnat cu partea americană stabileşte o serie de criterii pe care companiile participante la licitaţia din toamnă ar trebui să le respecte. Aceste criterii ar trebui să fie „compatibile cu statul de drept” şi să fie „transparente”, două aspecte la care China nu excelează.
Criteriile sunt:
– Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat;
– Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă;
– Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente.
Pe 22 august, Huawei România a fost inclusă de SUA pe „lista neagră” a entităților care au nevoie de permisiunea autorităților americane pentru a face afaceri cu peste Ocean.