A doua zi de proteste la CFR Călători. Lider sindical: Facem contract cu alte uzine reparatoare și aceștia găsesc tot felul de soluții inginerești pentru a nu repara materialul rulant
UPDATE:Sindicaliștii din feroviar opresc momentan protestele după ce Președinții de federații Sindicale Feroviare au avut o întâlnire cu Ministrul Trasporturilor Răzvan Cuc și directorii generali de la cele trei companii feroviare de stat. Urmează ca în perioada următoare liderii sindicali să se întâlnească cu Eugen Teodorovici și premierul Viorica Dăncilă. Pichetările, care sunt deocamdată anulate, erau programate să continue până la finele săptămânii viitoare.
EXCLUSIV ONLINE // Angajații CFR Călători au ieșit pentru a doua zi în fața Miniserului Trasporturilor pentru a cere investiții și drepturi salariale autorităților competente. Aceștia trag un puternic semnal de alarmă în privința degradării meterialului rulant și spun că au rămas în mai puțin de un an cu jumătate din automotoarele și locomotivele cu care funcționau. După ce astă vară s-a renunțat la mai multe curse, situația ar putea să se repete și în această toamnă. Sindicaliștii atrag atenția că anumite contracte nu sunt respectate pentru că fabricile respective au interesul de a bloca materialul rulant în fabrică și cer să se lucreze doar cu reparatorul CFR, SCLR Brașov.
„Este a doua zi de prostest în fața Ministerului Transporturilor, urmează alte două zile în fața Guvernului României și săptămâna viitoare alte patru zile de protest, luni și marți în fața Ministerului Transporturilor și miercuri și joi în fața Guvernului Românei. Protestăm împotriva tergiversării legii privind statutul personalului feroviar, deoarece mai mult de jumătate din feroviari au salariu minim brut pe economie și restul puțin peste și legea privind statulul personanului feroviar, care a trecut o dată prin Parlament dar a fost retrimisă de președintele Românei prin cerere de reexaminare, acum se află în plenul Senatului s-a respins cererea de reexaminare, mâine este în plenul Senatului noi solicităm Parlamentului României să urgenteze aceasta trimitere din nou președintele României spre aprobarea legii privind statutul personalului feroviar.
Pentru CFR-iși este extrem de important ca la fiecare majorare a salariului minim brut pe economie să le majoreze și lor salariul. De asemenea protestăm împoriva lipsei de material rulant care se datorează în primul rând lipsei investițiilor din 2011 și până în prezent și pentru faptul că nu s-au mai dat bani nici pentru repararea materialului rulant existent și astfel am ajuns ca din 1088 de locomotive, automotoare și rame la CFR Călători, existente la începutul anului, să fie 598 și cu reviziile preexpirate. Avem o problemă pe care noi am solicitat-o și protestăm pentru ea, în primul rând reparatorii noștri SCRL Brașov, noi solicităm să rămână ca uzină reparatoare și restul de salariați să revină la CFR Călători pentru a-și repara corect materialul rulant, pentru a nu se ajunge la situații în care să facem contract cu alte uzine reparatoare și aceștia să găsească tot felul de soluții inginerești pentru a nu repara materialul rulant„, a declarat pentru B1.ro liderul sindicatelor feroviarilor Rodrigo Gabriel Maxim.