Eurostat: Inflația din zona euro a încetinit în aprilie. BCE ar putea menține dobânda de referință la 1%

Eurostat: Inflația din zona euro a încetinit în aprilie. BCE ar putea menține dobânda de referință la 1%
Foto: sofiaecho.com

Inflația din zona euro a încetinit în luna aprilie, în condițiile în care prețurile la energie au crescut într-un ritm mai redus față de perioada similară a anului trecut. Rața inflației în cele 17 state ale zonei euro va scădea la 2,6% de la 2,7% pentru luna martie, potrivit raport publicat luni de Eurostat, Oficiului de statistică al UE.

Economiștii estimau o majorare cu 2,5% a prețurilor de consum față de aceeași perioadă a anului trecut, se arată într-un sondaj realizat de analiștii Bloomberg.

Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a anunțat recent că riscurile privind inflația în zona euro s-au echilibrat în mare măsură.

Economiștii estimează că BCE va menține rata dobânzii de referință la 1%, la întâlnirea membrilor consiliului de pe 3 mai.

„Ne așteptăm ca inflația din zona euro să rămână peste limita BCE de 2% în lunile următoare. Totuși, măsurile anti-inflaționiste nu reprezintă o prioritate pe lista de acțiuni a BCE. Banca va menține pentru moment ratele dobânzii”, a declarat Thilo Heidrich, economist Deutsche Postbank.

Inflația din zona euro poate avea un nivel mediu de 2,4% în 2012 și de 1,6% în 2012, potrivit raportului BCE de pe 8 martie. Insituția are în vedere un nivel anual al inflației puțin sub 2%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră