Europa ar putea importa anul acesta o cantitate aproape record de porumb, mare parte din Ucraina, prin România
Coridorul din Marea Neagră, a permis până în prezent transportul unei cantități minime de cereale, astfel încât Ucraina se bazează în mare parte pe transbordarea prin portul românesc Constanța sau prin alte țări europene prin intermediul căilor ferate, al camioanelor sau al barjelor, potrivit unei analize a Departamentului pentru Agricultură al SUA.
Ucraina se bazează pe România pentru a-și putea livra marfa
Chiar și cu o recoltă mai mare, stocurile globale de grâu sunt în scădere cu 11 procente față de anul precedent. Aceasta și din cauza situației din Ucraina și expirarea inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, potrivit Economica.
Pe măsură ce Ucraina continuă să valorifice rutele de export în afara principalelor sale porturi de la Marea Neagră, USDA a ajustat cu 1,7 milioane de tone prognoza privind exporturile de cereale din 2023/24, până la 34,1 milioane de tone, în urma unor ajustări în creștere pentru grâu, porumb și, într-o măsură mai mică, orz.
În ciuda acestui fapt, exporturile de cereale ar putea fi cu 27% mai mici față de anul precedent și cu 28% față de media de 5 ani de dinainte de război, din cauza exporturilor limitate pe cale maritimă din cauza Inițiativei pentru cereale din Marea Neagră (BGSI).
Scăderea preconizată a exporturilor se datorează, de asemenea, în parte, unor stocuri mai mici. Deși analiștii prognozează că producția de cereale va fi cu 3,5 milioane de tone mai mare în 2023/24, stocurile sunt cu 9,5 milioane de tone mai mici decât în anul precedent.
De la începutul anului comercial 2023/2024, (01 iulie 2023- 02 noiembrie 2023), România a importat din afara blocului comunitar 174,7 mii tone de grâu comun, a treia cea mai mare cantitate importată din UE, după Estonia (1,7 milioane de tone) și Italia (368,6 mii tone). Față de perioada similară a anului trecut ( iulie-octombrie) , importurile s-au diminuat cu 166,4 mii de tone. Aceasta deși UE a importat cu 23% mai mult, respectiv 3 milioane de tone.