Euro a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani față de dolar

Euro a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani față de dolar
Foto: elclarin.cl

Euro s-a depreciat, vineri, față de dolar, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani, relatează Bloomberg.

Această depreciere este cauzată de temerile legate de alegerile din Grecia și după ce Banca Central Europeană a adoptat măsuri de relaxare cantitativă (QE).

Euro se îndreaptă spre a șasea săptămână de declin, după ce Parlamentul grec și-a anunțat dizolvarea și a confirmat organizarea, la 25 ianuarie, a alegerilor parlamentare anticipate în care stânga radicală SYRIZA este dată favorită în sondaje.

”Alegerile din Grecia oferă un alt motiv de a vinde euro, în cazul în care decizia BCE nu a fost suficientă. O perioadă de consolidare, după ce Banca Central Europeană a lansat măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 miliarde de euro, este rezonabilă dar nu avem motive să credem că va dura prea mult”, a apreciat analistul Sean Callow, de la Westpac Banking în Sydney.

Euro a scăzut la 1,1230 dolari pe unitate, cel ami redus nivel din septembrie 2003, și s-a redresat ușor la 1,1234 dolari. 

Potrivit analiștilor, euro s-ar putea deprecia și mai mult.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`