Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici îi critică pe cei de la ANAF pentru publicarea listei negre a celor care au datorii la stat. În opinia ministrului, abordarea sublaternilor săi este una tipică pentru perioada comunistă.
Este „o abordare de dinainte de 89”, consideră Teodorovici, precizând că va discuta despre acest subiect cu șeful ANAF, informează Libertatea.
„Eu am spus-o mereu că acele persoane plătesc faţă de stat penalităţi şi care sunt destul de mari şi nu cred că în România de astăzi, secolul XXI, noi mai trebuie să avem astfel de liste ca să vedem că celălalt… Cred că lista ruşinii este lista statului faţă de cei cărora statul are să le dea bani. Aia e principala noastră preocupare, desigur să şi aducem bani de la cei care sunt datori la stat, dar nu sunt de acord cu o astfel de abordare în a prezenta în mod public să știm că ce?
Să vedem că vecinul are de plătit! Statul ştie ce are de primit, ştie cu cât penalizează acel contribuabil şi e obligat să recupereze. Simplu!”, a mai spus ministrul Finanțelor.
Recent, ANAF a publicat o listă cu peste 11.000 de nume ale unor persoane fizice care au datorii la stat.