EnergoBit investește 40 de milioane de euro la Tulcea, într-un parc eolian de 27 MW

Publicat: 06 08. 2012, 11:12
Foto: Dreamstime.com

EnergoBit, unul dintre cele mai importante grupuri de pe piaţa echipamentelor energetice, va investi 40 de milioane de euro la Tulcea, pentru construirea unui parc eolian de 27 MW. EnergoBit este controlat de trei foşti angajaţi ai Renel din Cluj, iar acest proiect este unul dintre primele ale unor antreprenori români în unul dintre cele mai atractive domenii ale ultimilor ani, scrie Ziarul Financiar.

EnergoBit a avut, anul trecut, afaceri de aproximativ 140 milioane de euro, iar Péter Pál, unul dintre proprietarii grupului, a precizat că, până acum în Tulcea a fost concesionat un teren de 67 de hectare. Pe acest teren vor fi instalate 9 turbine, care vor avea o capacitate totală de 27 MW.

Termenul de finalizare al proiectului este 2013, iar banii necesari investiției vor sosi din credite bancare, precum și din fonduri proprii.

„În prezent am obţinut autorizaţia de construire a parcului eolian din Tulcea, iar în perioada următoare vom demara investiţia. Credem că până la finalul anului viitor parcul va putea funcţiona”, a declarat pentru Péter Pál, pentru sursa citată.

Principalii acționari ai EnergoBit sunt Péter Pál, Ştefan Gadola şi Ioan Socea, fiecare dintre ei având funcția de vice­preşedinte executiv în cadrul grupului.