Grupul Enel care are peste 3 milioane de clienţi în România şi-a notificat consumatorii că factura la energie electrică pe luna decembrie 2022 care vine în ianuarie 2023 nu este una completă din cauza modificărilor în sistemul informatic al companiei. Restul va fi inclus pe următoarea factură care va cuprinde și consumul aferent lunii ianuarie 2023.
Enel şi-a anunţat clienţii că facturile pe luna dembrie 2022, venite în luna ianuarie 2023, au facturat doar consumul de pe 1-16 decembrie 2022 din cauza modificărilor din sistemul informatic.
Diferența de consum pe luna decembrie, adică cea din perioada 16-31 decembrie 2022, când se aplică alte prevederi față de prima jumătate a lunii, va fi inclusă pe următoarea factură care va cuprinde și consumul aferent lunii ianuarie şi care va fi emisă începînd cu 7 februarie.
Enel a mai explicat într-un alt mesaj că factura de pe 1-16 decembrie 2022 nu are la bază indexul transmis de client pentru luna decembrie, ci un consum estimat pe baza cantităților din convenția de consum agreată şi că plafonarea prețului se aplică pentru fiecare lună în parte.
„Primele zile din an sunt și primele în care se aplică deja cele mai recente măsuri legislative (după publicarea în Monitorul Oficial a OUG 192/2022, pe 30 decembrie).Așadar, rămâi informat despre prevederile aduse de aceste noi schimbări, în special dacă te înscrii într-una dintre cele trei categorii de mai jos, pentru care este nevoie să depui documente:
00:00
-ești persoană care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la rețeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor medicale
Pe acelaşi subiect
-ai în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani; limita de vârsta se prelungește până la 26 de ani în cazul în care copilul major urmează o formă de învățământ
-reprezinți o familie monoparentală și ai în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani; limita de vârsta se prelungește până la 26 de ani în cazul în care copilul major urmează o formă de învățământ
Important! Ca urmare a acestor modificări, și noi, la rândul nostru, este necesar să modificăm sistemul informatic.
De aceea, facturile emise zilele acestea includ consumul tău estimat din perioada 1-15 decembrie 2022, urmând ca, după finalizarea actualizării sistemului, următoarea factură să includă diferența de consum pe luna decembrie (16–31 decembrie 2022, când se aplică alte prevederi față de prima jumătate a lunii) și consumul aferent lunii ianuarie 2023.
Plafonarea se va aplica pe fiecare lună în parte, nu se cumulează consumurile, așadar nu trebuie să îți faci griji că vei plăti mai mult decât ți-ai planificat!” a transmis Enel.
„Ca urmare a celor mai recente modificări legislative din domeniul energiei, suntem nevoiți să facem din nou modificări în sistemul nostru informatic, pentru a putea factura corect consumul de energie electrică.
În acest context, facturile aferente consumului dumneavoastră de energie din luna decembrie au fost emise doar pentru perioada de până la 15 decembrie, în baza prevederilor legale de până atunci, pe baza cantităților din convenția de consum agreată și nu a indexului transmis către noi.
Începând cu 16 decembrie 2022, se aplică prevederile noii legi 357/2022, care aduce modificări în modul de calcul al plafonării. Este foarte important să continuați să transmiteți lunar indexul dvs, astfel va fi mai ușor pentru dvs să urmăriți consumul.
Precizăm că plafonarea prețului se aplică pentru fiecare lună în parte, așadar, chiar dacă acum facturăm prima jumătate a lunii, îndată ce sistemul informatic este actualizat și vom emite următoarea factură conform noilor prevederi legislative, veți regăsi consumul dvs plafonat în consecință.
Ne pare rău pentru această situație și vă mulțumim pentru înțelegere!” a mai transmis Enel pe Facebook
Enel a început de vineri 6 ianuarie trimiterea facturilor electronice către consumatori iar mulţi s-au înfuriat când au văzut sumele de plată.
„Deci factura mea de luna asta de 846 lei reprezintă de fapt, jumătate de luna (1-15 Decembrie)… să înțeleg că următoarea, va fi toată luna ianuarie plus jumătatea lunii decembrie!??? Eu am transmis indexul pe 30 decembrie…de ce nu se ia în considerare!??? La ce mai am opțiunea de transmitere index în aplicație???” a scrie pe Facebook Ionel, un client nemulţumit
„Acum am primit și factura pe e-mail. Am trimis indexul cu 112 kwh, iar în email sunt 165 kwh. Alooouuu. Enel…Ați luat-o pe dungă” a scris şi Ionuţ.
„Am intrat în aplicatie şi am o valoare de 10 ori mai mare, pe bune? Dacă nu o plătesc ce ar avea? Nu e greşeala mea, indexul a fost trimis, şi am să plătesc strict cât am consumat, nu cât mi-au umflat ei factura, şi să vină să îmi oprească curentul, oricum o să fac reclamație direct la protecția consumatorilor”, a reacţioant şi Nicoleta.
„Mi-aţi trimis o factură din care reiese că eu care consum pana în 150kw/luna, apare ca aş consuma 400kw, recte 200 perioada 1-15 decembrie. Eu nu o plătesc, ce se întâmplă?Am vorbit cu un operator al dvs. şi a spus ca pe 7 februarie, îmi va veni factura corectă. Imi certificaţi asta, da sau nu…” este mesajul nedumerit al Melaniei.
„Pentru un apartament cu 0 consum în ultimele 8 luni, ați estimat 101kw pentru două săptămâni…ce formulă de calcul ați folosit să ajungeți la această „estimare”?!” întreabă Cristina.
„Domnilor de la ENEL, ultimul index autocitit de valoare 6863 la care reiese un consum de 52 kwh, transmis pe data de 25.12.2022 nu se regăseşte pe factură, în schimb aţi făcut o estimare pentru luna decembrie cu index 7114 pentru care consumul estimat este de 303 kwh.
S-a citit contorul de către poştaş (nu am înţeles de ce), şi nici măcar valoarea indexului citit nu s-a luat în considerare! Ce faceţi? De ce vreţi să înşelati consumatorii?” întreabă supărat Alexandru Claudiu.
Enel a anunţat în luna noiembrie 2022 că pleacă din România pentru că nu mai poate crește. Grupul a început negocieri exclusive cu grecii de la compania Public Power Corp pentru preluarea activelor din țara noastră.
Compania națională de electricitate a Greciei a anunțat un prim pas pentru a cumpăra afacerile din România. Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor ieșirea de pe piața din România.