Emiratele Arabe Unite scumpesc benzina cu 24% pentru a modera consumul intern, devenind prima țară din Golf care elimină subvențiile

Publicat: 28 07. 2015, 17:06
Foto: businessweekme.com

Posesorii de automobile din Emiratele Arabe Unite vor plăti până la 58 de cenți americani pentru benzină. Majorarea prețului benzinei vine ca o măsură de a tempera consumul de combustibil intern, relatează Bloomberg.

Emiratele Arabe Unite, al treilea producător din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), va ridica prețurile la benzina fără plumb cu 24% de luna viitoare, devenind asttel prima țară din Golf care elimină subvențiile pentru combustibili de transport. În acest timp  motorina se va ieftini cu 29%.

Benzina este acum subvenționată în Emiratele Arabe Unite, a doua cea mai mare economie arabă ce deține aproximativ 6% din rezervele mondiale de petrol. Potrivit Fondului Monetar Financiar, membrii Golful OPEC oferă unele din cele mai mari subvenții de energie pe cap de locuitor din lume.

În condițiile reducerii subvențiilor din partea statului, veniturile guvernului s-au redus drastic. FMI estimează că Emiratele vor avea avea primul deficit bugetar din 2009 și că valoarea subvențiilor se va ridica la 7 miliarde de dolari.