Egiptul, aflat în plină criză economică și socială, a reușit să obțină vineri de la Fondul Monetar Internațional un împrumut pe trei ani de 12 miliarde de dolari, în schimbul unor reforme nepopulare, din care unele au fost deja implementate.
Acordul a fost aprobat vineri de boardul de conducere FMI și prevede ca prima tranșă să fie plătită imediat. Guvernul președintelui Andel Fattah al-Sissi s-a angajat la scăderea subvențiilor din bugetul public, măsură care a generat creșterea puternică a prețurilor carburanților la pompă.
Autoritățile au acceptat, de asemenea, să lase liber cursul monedei naționale și să introducă o taxă pe valoarea adăugată (TVA), care ar putea majora semnificativ costul vieții într-o țară în care majoritatea covârșitoare a populației trăiește în sărăcie, informează Profit.
Confruntat cu nemulțumirea tot mai mare a populației egiptene, președintele al-Sissi a apărat reformele, pe care le-a caracterizat ca fiind "dificile, dar inevitabile".
Potrivit FMI, aceste măsuri vor crește competitivitatea economiei egiptene, vor stimula creșterea economică și vor genera locuri de muncă.