Efectele crizei nucleare: Prețul unui bilet de avion, până la 140.000 de dolari
În urma cutremurului puternic din Japonia panica a pus stăpânire pe întregul mapamond. Deoarece oamenii rămași în arhipeleagul nipon vor cu ardoare să ajungă la casele lor companiile aeriene funcționează la capacitate maximă și încearcă să elibereze pasagerii blocați în aeroporturi.
Criza nucleară a reușit să determine o creștere uriașă de prețuri a biletelor de avion, ajungând la o valoare de 90.000 de dolari, și chiar 140.000 de dolari, arată Green Report.
Întrucât biletele de avion s-au epuizat rapid, companiile aeriene private au profitat de disponibilitatea directorilor de companii și de persoanele înstărite, care plătesc oricât pentru a părăsi Japonia.
Directorul companiei Jet Aviation Hong Kong, Iris Riesen, a declarat că firmele aviatice private din China au „fost inundate cu solicitări” din partea oamenilor rămași în ținutul nipon, iar singurul avion disponibil este o aeronavă G550 cu 14 locuri.