Efectele Brexit-ului: Compania aeriană low-cost EasyJet își mută sediul într-un alt stat membru UE

Publicat: 02 07. 2016, 17:39
foto: b1.ro

Odată cu vestea că Marea Britanie ar putea ieși din UE, investitorii din Regat se gândesc să părăsească țara. Un exemplu ar fi compania aeriană low-cost EasyJet. Aceasta va demara un plan de înfiinţare a unui nou sediu într-un stat membru al Uniunii Europene

EasyJet a iniţiat procedura de obţinere a Certificatului de operator aerian (AOC) într-un stat membru UE, ca măsură de urgenţă în cazul în care Marea Britanie va pierde dreptul de a efectua zboruri în spaţiul comunitar după ce va părăsi Uniunea Europeană, informează ZF.

Obţinerea acestui certificat va permite companiei EasyJet să îşi mute sediul general într-un stat UE.

Compania aeriană low-cost, care în prezent are sediul pe Aeroportul londonez Luton, susţine că cei peste 1.000 de angajaţi din Marea Britanie nu vor fi afectaţi de această schimbare.

Obţinerea Certifcatului de operator aerian într-un stat UE va permite companiei EasyJet să aibă acces nelimitat în Spaţiul aeronautic comun european (ECAA), pentru a putea continua să efectueze zboruri pe continent.

În funcţie de rezultatele negocierilor, fie va fi înfiinţată o filială a EasyJet, fie, cel mai probabil, sediul legal central va fi mutat din Marea Britanie, notează cotidianul The Telegraph.

Compania aeriană low-cost a confirmat vineri că discuţiile "informale" cu autorităţile aeronautice europene au început înaintea referendumului din 23 iunie.