Economiștii BNR trag semnalul de alarmă: Creșterea pensiilor cu 40% înseamnă un risc sistemic pentru România, deficitul crește la 11% din PIB
Economiștii BNR atrag atenția că majorarea punctul de pensie cu 40% arcauza creșterea deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB și atrag atenția asupra efectelor negative sistemice asupra economiei românești prin deteriorarea bugetului public, potrivit raportului de analiză a convergenţei „România – Zona Euro, Monitor”, publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României.
„Un risc sistemic mare este posibil prin agravarea stării bugetului public, a finanţelor publice, destabilizarea economiei dacă se majorează punctul de pensie cu 40%, ceea ce ar duce la o creştere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB. Am avea o reacţie a pieţelor financiare ce ar putea afecta grav economia, îngreunând revenirea în 2021. În loc de o corecţie macroeconomică ordonată, pe mai mulţi ani, am fi obligaţi la o corecţie dezordonată, foarte costisitoare economic şi social”, se precizează în raport.
BNR invocă Opinia cea mai recentă a Consiliul Fiscal potrivit căreia “este esențial să fie evitată o creștere a punctului de pensie cu 40%, care ar destabiliza economia și mai mult, în vremuri tare complicate, când trebuie să luptăm cu COVID-19, să atenuăm efectele crizei economice. Este obligatoriu să evităm ca economia românească să intre într-o spirală de criză foarte periculoasă”.
Obiectivul aderării României la Zona Euro, în pericol
De asemenea, raportul BNR atrage atenția și asupra faptului că o majorare cu 40% a punctului de pensie ar pune în pericol aderarea României la zona euro. Mai exact, raportul atrage atenția că obiectivul ambiţios de aderare la zona euro (şi, în prealabil, de intrare în Mecanismul Cursurilor de Schimb – ERM2) nu este compatibil cu încălcarea acquis-ului comunitar cu privire la Uniunea Economică şi Monetară care exclude deficite bugetare structurale mari şi, cu deficite externe considerabile, aşa cum era situaţia României la începutul anului 2020.
„Este necesară creşterea veniturilor fiscale (bugetare) pentru a face faţă unor crize viitoare, pentru a avea un buget public mai robust. O creştere a bazei de impozitare ar ajuta corecţia macroeconomică din următorii ani. O asemenea creştere ar ajuta mult ca procesul de corecţie macroeconomică să nu fie însoţit de taxe şi impozite mai mari, ceea ce ar fi o corecţie suboptimă”, susţin autorii raportului.
Pensiile ar putea crește cu 40%
Raportul BNR a fost publicat în contextul în care Plenul Parlamentului se reunește marți pentru dezbaterea proiectelor privind rectificarea bugetului de stat și al asigurărilor sociale de stat pe acest an, care includ amendamentul PSD referitor la majorarea punctului de pensie cu 40%.
În 16 septembrie, la propunerea PSD, parlamentarii din Comisiile de bugetau abrogatarticolul din rectificarea bugetară privind majorarea punctului de pensie cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede o creștere cu 40%.
Comisiile au mai adoptat un amendament, propus tot de PSD, care prevede majorarea sumelor repartizate UAT-urilor cu 1 miliard de lei. Pentru municipiile reședință de județ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care vor fi repartizați în mod egal indiferent de culoarea politică a administrației locale. Unalt amendament adoptat stipulează o alocare suplimentară de 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaților, pentru achiziționarea echipamentelor necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu la schimbarea legislaturii.