Economia SUA s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv, cu 0,9%, cel mai clar semn de recesiune

Publicat: 29 07. 2022, 07:45
Foto simbol: Pixabay

O nouă scădere economică este raportată în SUA, fapt ce indică tot mai mult apropierea unei recesiuni. Economia Statelor Unite s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv în perioada aprilie-iunie, cu 0,9%, confirmând o condiţie larg acceptată pentru o recesiune, transmite CNBC.

Economia SUA, tot mai aproape de recesiune

Produsul intern brut a scăzut cu 0,9% în ritm anualizat pentru perioada respectivă, conform estimării anticipate. Declinul urmează unei scăderi de 1,6% în primul trimestru şi a fost peste estimarea făcută de Dow Jones, privind un câştig de 0,3%.

PIB-ul este cea mai largă măsură a economiei şi cuprinde nivelul total al bunurilor şi serviciilor produse în perioada respectivă.

”Nu suntem în recesiune, dar este clar că creşterea economiei încetineşte. Economia este aproape de de blocare, abia dacă înaintează”, a spus Mark Zandi, economist şef la Moody’s Analytics.

Pieţele au reacţionat puţin la ştiri, acţiunile de pe Wall Street evoluând uşor în scădere.