Institutul Național de Statistică a anunțat, miercuri, o creștere a produsului intern brut în primul trimestru al acestui an cu 0,5% față de precedentul trimestru și o majorare cu 2,1% față de primele trei luni ale anului trecut.
Conform primelor estimări, Produsul intern brut (PIB) în trimestrul I 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 2,1% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, scrie Mediafax.
Pentru acest an, se estimează o creștere cu 1,6% a PIB-ului, ușor peste nivelul anticipat de Fondul Monetar Internaţional de 1,5%. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că BNR nu şi-a modificat prognoza de creştere economică, dar că personal crede că dacă va fi un an agricol bun, PIB-ul va urca cu mai mult de 1,6%. INS a anunţat la începutul lunii aprilie o creştere estimată a economiei, pentru anul trecut, de 0,7% în termeni reali, mult peste ritmul anticipat anterior, de 0,3%, după apariţia unor informaţii noi şi schimbarea modului de calcul al unor indici, dar PIB nominal este acelaşi, de 587,4 miliarde lei.