E LEGE! Bărbații vor ieși la PENSIE la 50 de ani, iar femeile la 48! Mulți ROMÂNI așteptau VESTEA ACEASTA

E LEGE! Bărbații vor ieși la PENSIE la 50 de ani, iar femeile la 48! Mulți ROMÂNI așteptau VESTEA ACEASTA

Vești bune pentru acești români! S-a dat lege ca ei să poată ieși la pensie mai devreme. Iată condițiile pe care trebuie să le îndeplinești.

ARSENIE BOCA A ANUNȚAT URGIA! NE VA LOVI PESTE CÂTEVA ORE! IMAGINI APOCALIPTICE PENTRU ROMÂNIA (GALERIE FOTO)

Potrivit uneideciziia Curții Constituționale din România, unii români vor putea ieși la pensie cu până la 15 ani mai devreme, dar doar dacă îndeplinesc anumite condiții conform Ciao.ro.

ADIO, CRISTI BORCEA! PELINEL A AFLAT CE A FĂCUT PE ASCUNS ÎN CELULĂ! ASTA E PREA DE TOT (GALERIE FOTO)

Este vorba, însă, de câteva categorii de contribuabili.

S-A TERMINAT CU VIOREL LIS! L-AU GĂSIT FĂRĂ SUFLARE PE STRADĂ! OANA A FĂCUT ANUNȚUL TRAGIC

Potrivit legii, românii care pot să iasă la pensie mai devreme sunt cei cu grad de handicap, indiferent de când l-au căpătat.

Până acum, însă, de această reducere a vârstei de pensionare beneficiau doar persoanele care căpătau handicapul înainte de a intra în sistemul asigurărilor de stat.

Așadar, având în vedere această modificare a legii, vârsta de pensionare va fi redusă astfel:

  • cu 10 ani pentru asigurații cu handicap mediu, dacă au realizat stagiul complet de cotizare;
  • cu 10 ani pentru asigurații cu handicap accentuat, dacă au realizat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare;
  • cu 15 ani pentru asigurații cu handicap grav, dacă au realizat cel puțin o treime din stagiul de cotizare.

În prezent vârsta legală de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`